Despre preocupați și prea ocupați, sau cum ne facem că ne respectăm.

Deoarece am adunat masa critică de 3 (trei) cititori, presiunea maselor a determinat consiliul de administrație al blogului să hotărască în unanimitate apariția unei noi postări, care să potolească aviditatea și setea de cunoaștere a lumii. În cosecință, aveți în față incă o mostra de hazard pe tărâmul literelor, săvârșită cu oarece inconștiență și generată nu atât de mari impulsuri creatoare, cât de prea mult timp liber. Dacă am prea mult timp la dispoziție, nu e bine și cineva trebuie să suporte conscințele.
Am trecut și eu prin lumea aia gen lagăr de exterminare, cu program de muncă de la 14 ore în sus, trecere care m-a traumatizat evident și care încă mă bântuie. Spun văicăreala asta nu pentru a aduna o brumă de simpatie, ci pentru a sublinia din start că acum știu despre ce vorbesc, spre deosebire de multe alte faze în care habar n-am, dar, ca orice Român care se respectă, îmi dau cu părerea ca sa nu ratez ocazia de a părea inteligent. Am avut partea mea generoasă de zile în care aveam zeci de e-mail-uri (evident toate importante și urgente) și zeci de telefoane, la unele știind cine mă apelează, la altele nu. Nu mi-am permis însă niciodată, în mod deliberat, să ignor un mesaj sau un apel, deși eu am fost un contributor important la definirea conceptului de lene și mă puteam ascunde ușor sub clasicul ”sunt prea ocupat”. Poți fi mereu ocupat și/sau preocupat de ceva, dar nu ai voie niciodată să nu încerci, pentru maxim trei fracțiuni de secundă, să te pui în postura ăluilalt, de la celalalt capăt al e-mail-ului sau telefonului. Sunt suficinte cele trei fracțiuni de secundă ca să realizezi ce înseamna să te simți frustrat, ofensat, neglijat sau chiar jignit de-a dreptul. Ca să nu mai spun că ai realiza de asemenea bogăția de termeni și nuanțe de limbaj colorat care se revarsă, fie și virtual, pe capul tău oricum foarte ocupat. În plus, în afară de faptul că cei șapte ani de acasă nu pot fi dislocați în niciun fel, de niciun job de pe lumea asta, roata se învârtește și poți ajunge foarte ușor să te întrebi, la rândul tău, ”Bă, da ăla nu se pune trei fracțiuni de secundă in postura mea, că văd că nu îmi răspunde”
Să va fie somnul Lean și visurile Six Sigma!