Despre cum risipim economia sau economisim risipa

Dacă se întîmplă să ajungi să discuți cu un ”despot luminat” al unei organizații, (luminat, adică acceptă, cu greu, într-un final, că ar exista cumva, absolut accidental, lucruri pe care nu le știe) și îi explici, cu mare grijă pentru orgoliul lui, ce este cu chestia asta, Lean Six Sigma, scenariul se încadrează în 99,73% dintre cazuri (plus/minus trei sigma, în caz că nu v-ați prins) intr-una din următoarele variante . 

O primă categorie nu vor accepta în ruptul capului că se risipește ceva în organizațiile lor, pentru că asta ar echivala cu faptul că sunt ”vinovați” de asta (și uneori chiar sunt, dar cum să accepte de bunăvoie așa ceva), și atunci discuția se încheie politicos, cu zâmbete și gânduri nepublicabile de ambele părți. 

O a doua categorie acceptă că poate sunt niște zone în activitatea respectivei organizații în care, cu ceva training și inițiind apoi câteva proiecte, se pot obține economii serioase, dar fie ”suntem extrem de ocupați, nu avem timp de prostii”, fie, acceptând să ne prostim puțin, ”n-avem bani”. Despre partea cu ”n-avem timp” am comentat într-o postare care a devenit parte a literaturii universale și pe care o mai găsiți doar în arhive selecte, pe bani grei. 

Așa cum n-avem timp să ne facem timp, n-avem bani să economisim bani, noi fiind foarte ocupați cu irosirea lor. Evident că este mai plăcut să cheltuiești decât să economisești bani, exemple fiind multe și nu neapărat celebre. Dar fericirea durează, de obicei, până la scadență. Așa cum veșnicia s-a născut la sat, deadline-ul a fost inventat la oraș, ca să ne tulbure nouă existența, stricându-ne somnul și siesta. Vine momentul când trebuie să compensezi cu ceva tot ce ai cheltuit aiurea, fie un credit de rambursat, fie ziua de salarii, fie plata unor facturi de la furnizori enervanți (care au tupeul să ceară să îi plătești). 

De obicei, aceste incidente provoacă stupoare (unde oare s-au dus banii???), furie (vă dau afară pe toți!) sau celebra resemnare miorițică (asta e!). În aceste condiții, să vii și să promovezi proiecte Lean Six Sigma sună chiar impertinent, pentru că aceste proiecte, în mod implacabil, costă și ele niște bani, și ”nu ne putem permite respectivele costuri”.

Rareori (0,27% din cazuri), pentru ca există și ”despoți luminați” care au momente de luciditate, realizează că problema nu este, în mod real, cât îi costă dacă inițiază astfel de proiecte, ci cât îi costă dacă NU le fac. Și operațiile chirurgicale costă bani.  

Să ne fie somnul Lean și visurile Six Sigma!

Despre preocupați și prea ocupați, sau cum ne facem că ne respectăm.

Deoarece am adunat masa critică de 3 (trei) cititori, presiunea maselor a determinat consiliul de administrație al blogului să hotărască în unanimitate apariția unei noi postări, care să potolească aviditatea și setea de cunoaștere a lumii. În cosecință, aveți în față incă o mostra de hazard pe tărâmul literelor, săvârșită cu oarece inconștiență și generată nu atât de mari impulsuri creatoare, cât de prea mult timp liber. Dacă am prea mult timp la dispoziție, nu e bine și cineva trebuie să suporte conscințele.
Am trecut și eu prin lumea aia gen lagăr de exterminare, cu program de muncă de la 14 ore în sus, trecere care m-a traumatizat evident și care încă mă bântuie. Spun văicăreala asta nu pentru a aduna o brumă de simpatie, ci pentru a sublinia din start că acum știu despre ce vorbesc, spre deosebire de multe alte faze în care habar n-am, dar, ca orice Român care se respectă, îmi dau cu părerea ca sa nu ratez ocazia de a părea inteligent. Am avut partea mea generoasă de zile în care aveam zeci de e-mail-uri (evident toate importante și urgente) și zeci de telefoane, la unele știind cine mă apelează, la altele nu. Nu mi-am permis însă niciodată, în mod deliberat, să ignor un mesaj sau un apel, deși eu am fost un contributor important la definirea conceptului de lene și mă puteam ascunde ușor sub clasicul ”sunt prea ocupat”. Poți fi mereu ocupat și/sau preocupat de ceva, dar nu ai voie niciodată să nu încerci, pentru maxim trei fracțiuni de secundă, să te pui în postura ăluilalt, de la celalalt capăt al e-mail-ului sau telefonului. Sunt suficinte cele trei fracțiuni de secundă ca să realizezi ce înseamna să te simți frustrat, ofensat, neglijat sau chiar jignit de-a dreptul. Ca să nu mai spun că ai realiza de asemenea bogăția de termeni și nuanțe de limbaj colorat care se revarsă, fie și virtual, pe capul tău oricum foarte ocupat. În plus, în afară de faptul că cei șapte ani de acasă nu pot fi dislocați în niciun fel, de niciun job de pe lumea asta, roata se învârtește și poți ajunge foarte ușor să te întrebi, la rândul tău, ”Bă, da ăla nu se pune trei fracțiuni de secundă in postura mea, că văd că nu îmi răspunde”
Să va fie somnul Lean și visurile Six Sigma!